Oameni..

Asta suntem cu toti.. cu posibilitati, si ganduri, cu dorinte si sentimente, cu imaginatie si identitate, cu necesitati si vointe.. Iar unii au resurse, si altii.. nu.
Au fost, perioade in viata, cand singuratatea acapara proportiile. Ma simteam, exact cum eram, iar cheia singuratatii, era undeva dincolo de usa inchisa. Iar eu? Inauntru. O vreme, in care desi eram inconjurat de persoane, nu era cum vroiam, nu simteam ce trebuia sa simt si mai ales.. nu era cum trebuie. Nu cred ca am gasit eu scaparea din simtiri, dar am trecut cu bine.. Si tind sa cred ca, scaparea m-a gasit.
Cu recunostinta, desi nu-i totul asa cum trebuie, dar toti cei din jur au incercat, cu forte noi, si mai ales, vointa, depinde de mine, sa fac sa-mi fie bine. Depind de mine, si asa ar fi trebuit sa fie in totalitate.


O ceata densa si picuri se preling pe frunze de copac. O umbra stearsa si urlete departe, ma fac.. sa tac. Speriat pasesc pe iarba uda, si crengi trosnesc sub pasii desi si repezi. Singuratatea alimenteaza intunericul din care`ncerc sa scap. Clipesc.. Te-aud. Imi bate inima. Sufletul tau ma inconjoara.. De-odata, Viata-i usoara. Flori lumineaza poienita vietii.. Iar tu, cu-n zambet, ma faci sa vad concret. Cu`n oftat ma reped.. si-apuc un fir de par. ADOR! Lumina-nvaluie ce simt, si SIMT! Nu mai e frig.. Nu mai e ud, iar tot ce stiu, ca trebuie sa lupt, sa-ti fie bine.. Cu mine. Adulmec viata, caci tu Alina.. imi dai speranta. Siii....

Te iubesc!