Uneori iti e atat de dor de cineva incat iti vine sa il scoti din vise si sa`l strangi in brate. Cand stii ca e imposibil, iti vine sa adormi, si sa visezi acea persoana cu gandul de-a fi mereu impreuna in vis. Cateodata sunt extrem si imi doresc moartea sa fim acolo… Impreuna. Visurile sunt desarte, dorintele inapte dea-mi aduce fericirea. Crisparile apar din ce in ce mai des. Ma trece cu fiori uneori cand imi aduc aminte.
Stiu ca multi din voi, cititorii imi spun ca postarile mele sunt triste si pesimiste, melancolice si romantice, cateodata. Dar asa sunt eu, si asta simt sa scriu. Cei ca ma cunosc stiu ca de fapt, nu sunt asa, si rad, sunt fericit, si bucuros destul de mult. Poate si de aia, simt nevoia sa scriu aici, doar pentru ca aici imi pot asterne gandurile altfel decat imi `petrec` viata.. Imi e bine, multumitor de bine, dar nu indestulator.
Mi-e dor sa traiesc un vis, sa ploua dar sa nu simt picuri fiind in mijlocul furtunii, sa arda soarele, dar sa simt doar adierea calda a vantului. Sa nu ma doara si nici sa nu cad de la inaltime. Ce dulce ar fi viata daca as trai in vis. Si de-aici revin la `populara` mea maxima: Chiar si cand visez, tot in cosmar traiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentati aici..