sâmbătă, 8 august 2009

I can`t do anything that i want coz` look!

Timpul, cel mai pretios, cel mai adevarat, unitatea de masura cu cel mai inalt grad, `fiinta suprema`, viata in sine, si in acelasi timp, aducatorul de fericire regrete, tristeti, bucurii suparari… Priveste-ma totusi nascut si crescut, cu ori fara dorinta mea, vrand nevrand, sunt aici (sau cine stie poate nu sunt), din cauza timpului. Da ma din cauza timpului nu ar parintilor mei, nu din cauza dorintei lor de a perpetua specia sau a-si arata dragostea prin fructul care cica sunt eu. Timpul, mergand inapoi ar trebui sa observam asta (lucru pe care nu il face mai nimeni).. Timpul inapoi, mama, tata bunicii, strabunicii, stra-strabunicii, stra-stra-strabunicii, si etcetera.. pana la maimute, pana la alte specii ce am fost, pana la microbi ce am fost, pana la ape, pana la pamant, pana la praf de stele.. Pana la nimic, si totusi, pana la timp. Timpul este fiinta suprema pe care o supranumim Dumnezeu, ori Allah, Buddha, si alte personalitati ce se vor a fi (fost.)
Ar fi placuta istoria pentru noi, tinerii de azi daca s-ar invata despre computere, muzica, masini si.. sa zicem sport? Nu putem alege trecutul la fel cum nu vom putea alege viitorul, care vine cu pasi gigantici, care a trecut cu pasi repezi. Probabil ca as putea sa fac ceva mai interesant pentru mine nu? Acum, in timpul meu pretios. Dar sincer imi astept sentinta.

Timpul apropiat.. Cativa stiu ce relatii am avut de curand, cativa cunosc esecurile mele, sau cica (victoriile), cred ca, cunosc ce am simtit cu adevarat. Fiecare isi poate pune o masca, dar nu cu totii ne purtam atat de bine cu ea. Am regretat si am trecut peste, pentru ca e vorba de un nou inceput. Dar gata, trecutul sa fie ingropat. Vorbesc despre o persoana, o fiinta greu de mentionat, care isi permite sa vorbeasca exact cum stie, cum este si cum poate. Adica inteligent, cu subintelesuri, cu dileme existentiale la care probabil ca nu cunoaste raspuns. Este cineva in lumea prezentului care ma extaziaza cu un zambet, care ma face sa ma oftic, si sa ma aprind, sa invat cuvinte noi sa arat ca imi pasa. E adevarat ca ma poate e si ea la fel, dar mai adevarat e ca isi foloseste masca, cu o perfectiune greu de imaginat. Sau poate chiar asa e. Poate.
Nu imi place sa las totul deodata fara gandire, si simtire, dar m-am plictisit.
Nu uitati sa semnalizati daca sunteti la volan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentati aici..